mai are rost...?

incerc sa gasesc raspunsuri in mine. pe zi ce trece nu mai gasesc aproape nici unul. ma simt tot mai seaca. parca toate gandurile mele, toate ideile, raspunsurile sunt ca o tumoare. cineva imi extirpa din ea in fiecare zi tot mai mult...fara macar sa simt sau sa am macar o anestezie locala...sentimentele mele se autodistileaza prin mici pori ca niste zambete uitate de lume si aratate nimicului. fara o adresa exacta, fara a putea reactiona sau macar sa incerc sa remediez ceva.

simt ca in fiecare minut al vietii mele se rupe ceva, moare intr-un mod neexplicabil, ilogic...

am incercat sa imi adun ultimele puteri pentru a mai gandii un pic...am ajuns la niste paralele integrate de viata rezultand ca eu dezamagesc prin tot ceea ce fac...incerc sa fac bine, imi dau toata silinta sa fiu mai buna sa nu mai gresesc sa nu mai fac nimic aiurea...si parca inevitabil fac mult mai rau decat as fii putut visa vreodata.

cred ca ceva sa defectat in mine. poate o sa ajung ca o papusa, marioneta, robot...sa ma ghideze lumea...sa nu mai reusesc sa gasesc nici macar acea scanteie, acea luminita de viata...

mai are rost? zilele...viata...